Catalin Barboianu

Lucrarea tratează unul dintre “misterele” filosofiei analitice şi ale raţionalităţii însăşi, anume aplicabilitatea matematicii în ştiinţe şi în investigarea matematică a realităţii înconjurătoare, a cărei filosofie este dezvoltată în jurul sintagmei – de acum paradigmatice – ‘eficacitatea iraţională a matematicii’, aparţinând fizicianului Eugene Wigner, problemă filosofică etichetată în literatură drept “puzzle-ul lui Wigner”. Odată intraţi în profunzimea acestei probleme, investigaţia nu trebuie limitată la căutarea unor răspunsuri explicative la întrebări precum “Ce este de fapt aplicabilitatea matematicii?”, “Cum explicăm prezenţa în natură a conceptelor matematice simple şi complexe?” sau “Cum explicăm rata de succes uriaşă a aplicaţiilor matematice, care presupun modele aproximativ false ale unei realităţi idealizate?”, ci extinsă în plan metateoretic către căutarea unei justificări teoretice a utilizării metodei matematice în practica ştiinţifică, independent de succesul acestei metode. Aceste întrebări şi probleme sunt abordate în detaliu în lucrarea de faţă. Lucrarea, care va continua cu un al doilea titlu, dedicat modelelor teoretice ale aplicabilităţii şi alternativelor structurale ale acestora, se adresează în special – dar nu exclusiv – matematicienilor, fizicienilor, filosofilor ştiinţei, filosofilor limbajului şi epistemologilor, dar şi studenţilor acestor discipline.

The classical (set-theoretic) concept of structure has become essential for every contemporary account of a scientific theory, but also for the metatheoretical accounts dealing with the adequacy of such theories and their methods. In the latter category of accounts, and in particular, the structural metamodels designed for the applicability of mathematics have struggled over the last decade to justify the use of mathematical models in sciences beyond their 'indispensability' in terms of either method or concepts/entities. In this paper, I argue that these metamodels employ structures of different natures and epistemologies, and this diversity does pose a serious problem to the intended justification.

The near-miss has been considered an important factor of reinforcement in gambling behavior, and previous research has focused more on its industry-related causes and effects and less on the gaming phenomenon itself. The near-miss has usually been associated with the games of slots and scratch cards, due to the special characteristics of these games, which include the possibility of pre-manipulation of award symbols in order to increase the frequency of these “engineered” near-misses. In this paper, we argue that starting from an elementary mathematical description of the classical (by pure chance) near-miss, generalizable to any game, and focusing equally on the epistemology of its constitutive concepts and their mathematical description, we can identify more precisely the fallacious elements of the near-miss cognitive effects and the inadequate perception and representation of the observational-intentional “I was that close.” This approach further suggests a strategy of using non-standard mathematical knowledge of an epistemological type in problem-gambling prevention and cognitive therapies.