Bogdan Olaru

Deloc surprinzător pentru un filosof politic, Rawls a avut un agajament categoric și perseverent pentru întrebările de natură ideală privind dreptatea și, în special o dată cu așa-numita sa tranziție către liberalismul politic, legitimitatea structurii de bază a societăților cu tradiții sau/și aspirații democratice liberale. Dincolo de aplecarea pentru întrebările de natură filosofică referitoare la organizarea instituțională, la temelia acestui angajament s-au aflat în principal doi piloni: atașamentul său ferm față de tradițiile și aspirațiile democratice liberale ale acestor societăți, la fel ca și față de tradiția de gândire morală și politică ce a condus la fundamentarea idealului democratic liberal, și convingerea că teoriile ideale rezonabile – și în special cele mai rezonabile teorii ideale – ale dreptății și ale legitimității constituie instrumente indispensabile pentru succesul în proiectul construirii unor democrații liberale pe cât posibil – sau măcar nulțumitor – de autentice, funcționale și stabile. Pentru a reuși în acest proiect, a considerat Rawls, avem nevoie nu doar de instrumente demne de încredere pentru evaluarea fezabilității diverselor modalități în care structura de bază a societăților cu tradiții sau/și aspirații democratice liberale este sau ar putea fi organizată, ci și de instrumente adecvate de evaluare a dezirabilității acestora (Rawls 1999a, 4). Numai utilizând astfel de instrumente de evaluare, atât în ceea ce privește fezabilitatea, cât și în privința dezirabilității, putem fi pe cât ne stă în putință de siguri că am făcut sau vom face cele mai adecvate alegeri referitor la organizarea structurii de bază a societăților cu astfel de tradiții sau/și aspirații. Mulți teoreticieni au argumentat, însă, împotriva lui Rawls și a tuturor celorlalți filosofi politici interesați de întrebările referitoare la principiile dreptății sau/și ale legitimității perfecte sau aproape perfecte, că teoriile ideale – și mai ales teoriile ideale ale dreptății – nu doar că nu sunt utile sau necesare, după cum a susținut Rawls, dar constituie demersuri teoretice (extrem de) problematice, chiar periculoase. Literatura de teorie politică este, practic, înțesată de obiecții împotriva teoriilor ideale ale dreptății (și mai ales contra dreptății ca echitate). Obiectivul meu principal aici este să discut una dintre cele mai importante, dacă nu chiar cea mai importantă dintre aceste obiecții, și anume argumentul, dezvoltat de Gerald Gaus, potrivit căruia (toate) teoriile ideale ale dreptății au fost și sunt – sau, în orice caz, prezintă riscul de a deveni – „tiranice”. Voi argumenta, în esență, că învinuirile lui Gaus provin dintr-o înțelegere nenuanțată și bazată pe asumpții eronate cu privire la teoriile ideale ale dreptății și implicațiile sau recomandările acestora. În ultima secțiune a lucrării, voi arăta, de asemenea, că, în ciuda afirmațiilor sale contrare, și Gaus este, de fapt, un teoretician al idealității (deși nu unul al principiilor dreptății sociale ideale, ci al principiilor legitimității perfecte și al societății ideale). Ce urmăresc să probez prin comentariile mele este că Gaus a greșit în concluzia că teoretizarea ideală a exercitat o influență prea îndelungată, neîntemeiată și periculoasă asupra gândirii și lucrărilor filosofilor politici și că filosofia politică s-ar descurca mult mai bine dacă ar renunța la demersurile teoretice de factură ideală și s-ar elibera, astfel, de „tirania” exercitată de atracția, reactivată de Rawls, pentru astfel de întreprinderi.

This paper shows the way in which Kant may be involved nowadays in the bioethics debates. Those who think embryos are subject to be regulated exclusively by public law may end in aporias like that: in vitro Embryos have the right to live but they enjoy no dignity, so, according to the German Grundgesetz, nobody can take the responsibility to fulfil this right. Only human dignity enjoys full protection whereas the right to live must not. Such misleading patterns of argumentation rest upon the false idea that human dignity is a thing we may gain or lose, give or revoke. Rather than a quality that one can award, dignity stands for a structure of recognition and acceptance that accounts for what we call humanity. And this is what makes sense of the Kantian Idea of humanity as a regulative one

Die erste rumänische Übersetzung eines Teils der Krisis-Abhandlung erscheint in diesem Band und wird durch einige kurze Überlegungen eingeführt. In seinem letzten Buch, Die Krisis der europäischen Wissenschaften und die transzendentale Phänomenologie, stellt Edmund Husserl wichtige Fragen der Phänomenologie dar, die unter Stichwort „Krise der Wissenschaften” stehen, u.a. das zentrale Problem über der Sinn der Wissenschaftlichkeit moderner Wissenschaften. Ich möchte im Folgenden einiger Grundfragen nachgehen, die die Rezeption dieses Textes erleichtern könnten: Hinweise auf die Redaktion des Husserlschen Textes und auf den Ort und die Funktion der Krisis-Meditationen im Kontext der phänomenologischen Untersuchungen